Newsflash

Rezultate căutare « ziua mondiala fara tutun »


Ziua mondială BPOC

- nov. 19, 2010

   Aflată la a doua ediţie, campania „Tu ştii câţi ani au plămânii tăi?“ a marcat Ziua Modială a bronhopneumopatiei obstructive cronice (BPOC) – 17 noiembrie.
   În lume sunt 210 milioane de oameni care suferă de BPOC, iar în România se estimează nu mai puţin de un milion de persoane. Din păcate, doar jumătate din acestea sunt diagnosticate, cele mai multe ajungând la medic în faza acută a bolii. Problemele pe care această afecţiune le ridică ţin de subdiagnosticare, subtratament şi lipsa monitorizării, în România neexistând un registru al pacienţilor cu BPOC. (...)
 

Fără tutun!

de Serviciul de presă al MS - nov. 19, 2010

   În fiecare an, România celebrează în a treia zi de joi a lunii noiembrie, Ziua Naţională fără Tutun (conform Hotărârii de Guvern nr. 1270/2002), dedicată încurajării renunţării la fumat. „Renunţaţi la tutun până la Crăciun!“ este sloganul de anul acesta.
   Ministerul Sănătăţii s-a implicat activ în combaterea fumatului prin finanţarea subprogramului de terapie a consumului de tutun „Stop fumat“, coordonat de Institutul Naţional de Pneumologie „Marius Nasta“, şi a subprogramului de promovare a unui stil de viaţă sănătos, coordonat de Institutul Naţional de Sănătate Publică. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Charlie St. Cloud, fără prea multă convingere

de Ilinca BELCIU - nov. 19, 2010

    Dincolo de actori simpatici, feţe drăguţe, unii la început de drum, alţii consacraţi, dincolo de încercarea de a explica mecanismul dramei ascunse în sufletul unei familii ce îşi pierde un copilaş mult prea devreme, Charlie St. Cloud este un film de mâna a doua. Asta ca să nu mergem prea departe şi să spulberăm orice dram de încredere înainte de a parcurge rândurile ce urmează! O dramă siropoasă despre un tânăr (Zac Efron) care în urma unui accident violent îşi pierde fratele mai mic, iar din acel moment devine un inadaptat social, încercând cu disperare să comunice cât mai mult cu lumea de dincolo. (...)

14 noiembrie – Ziua Mondială a Diabetului

de Conf. dr. Ioan Andrei VEREŞIU - nov. 12, 2010

    În 1991, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Federaţia Internaţională de Diabet au decis să desemneze ziua de 14 noiembrie ca Ziua Mondială a Diabetului, urmând ca în această zi să se desfăşoare, în fiecare an, acţiuni coordonate la nivel mondial, care să atragă atenţia asupra acestei maladii cu o dinamică epidemiologică îngrijorătoare încă de atunci. În comunicatul oficial al OMS pentru anul 2010 se menţionează că numărul de 220 de milioane de persoane cu diabet se va dubla până în anul 2030. (...)

Ziua profesiilor liberale

de Luminiţa VÂLCEA - nov. 5, 2010

  Ziua de 5 noiembrie este sărbătorită, în fiecare an, ca Ziua Profesiilor Liberale. Uniunea Profesiilor Liberale din România organizează astăzi, la Sala Rondă a Hotelului Intercontinental din Bucureşti, cea de a treia ediţie a „Zilei Profesiilor Liberale din România“.
  Tema reuniunii se referă la „Importanţa profesiilor liberale pentru societate“, ea fiind menită să genereze o dezbatere animată în cadrul căreia participanţii să-şi prezinte punctele de vedere şi să-şi precizeze poziţia faţă de importanţa sectorului nostru socio-economic, fără de care nici o comunitate umană nu poate supravieţui. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Persecuţii fără noimă

de Dr. Al. TRIFAN - nov. 5, 2010

    Faptul că regimul comunist a prigonit aşa-numiţii „duşmani“ de clasă şi de opinie era mai mult sau mai puţin de aşteptat într-o dictatură ce se intitula „a proletariatului“. Persecuţia îndreptată asupra evreilor sionişti a stârnit însă mirarea celor care au aflat despre ea. În numărul 2/2010 al „revistei gândirii arestate“, MEMORIA, dl Paul Leibovici, documentându-se pe această temă, publică articolul: Memorialul victimelor regimului comunist din România. (...)
 

Ziua mondială a psoriazisului - Expertiză şi acţiune -

de Dr. C. COSTIN - oct. 29, 2010

    Boală de piele cronică dar necontagioasă, psoriazisul afectează 2% din populaţie, adică aproape 440.000 de români. Din aceştia: • 80% prezintă pe piele sau pe scalp plăci eritematoase de diferite dimensiuni, acoperite de scuame albe  • 50% au şi o afectare a unghiilor şi degetelor • 30% prezintă afectare articulară ce poate duce la limitarea mişcării şi a activităţii curente. Calitatea vieţii este, de asemenea, afectată. Pacienţii cu psoriazis se simt jenaţi, frustraţi şi chiar nefericiţi din cauza acestei afecţiuni şi se tem de curiozitatea sau de respingerea celor din jur, motiv pentru care se izolează. Îşi restrâng aspiraţiile profesionale, au complexe de inferioritate atunci când se dezbracă la sala de sport sau la plajă, evită să dea mâna atunci când aceasta are semne vizibile de boală, se tem să întemeieze o familie de teama transmiterii bolii pe cale genetică. (...)

ZIUA MONDIALĂ…

de Dr. Maria DRAGOTĂ - oct. 22, 2010

   Susţinute de sloganuri mai mult sau mai puţin inspirate, cu o periodicitate anuală, diversele „zile mondiale“ dedicate fie unui domeniu vast, fie unei patologii restrânse sunt menite să aducă în atenţia generală câteva din problemele considerate importante de către organizatori. Fără a accentua lucruri îndeobşte cunoscute, „Viaţa medicală“ marchează, la rândul său, câteva astfel de evenimente recente. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 20 octombrie – Osteoporoza
Diagnostic precoce şi management
16 octombrie – Alimentaţia
Importanţa hranei sănătoase
14 octombrie – Spirometria
Standardul de aur pentru examinarea plămânilor
 12 octombrie – Artrita
Eforturi conjugate




  

10 octombrie – Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale Cum stăm cu sănătatea mintală a copiilor?

de Dr. Al. TRIFAN - oct. 15, 2010

    Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale, la hotel Majestic din Bucureşti a avut loc joi, 7 octombrie a.c., un Simpozion susţinut de organizaţia non-guvernamentală „Salvaţi Copiii“ România şi de Centrul de Educaţie Emoţională şi Comportamentală pentru Copii. Discursul inaugural a fost rostit de dna Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei „Salvaţi Copiii“ România, care s-a referit la: Iniţiative Salvaţi Copiii pentru dezvoltarea de servicii de sănătate mintală pentru copii şi adolescenţi. După Punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii, susţinut de dl dr. Răzvan Chivu, consilier personal al ministrului sănătăţii, dna dr. Ileana Botezat Antonescu, director al Centrului Naţional de Sănătate Mintală din MS, a vorbit despre: Viziunea strategică asupra sănătăţii mintale a copilului din România. (...)

Ziua Mondială a Inimii la Iaşi: „Noi ne punem inima la treabă! Tu ce faci?“

de Prof. dr. Florin MITU - oct. 8, 2010

    Duminică, 26 septembrie a.c., a fost sărbătorită Ziua Mondială a Inimii. Anul acesta, Societatea Română de Cardiologie (Grupul de lucru de Cardiologie preventivă) şi Fundaţia Română a Inimii au organizat la Iaşi, Bucureşti şi Timişoara manifestări dedicate prevenţiei bolilor cardiovasculare, promovării stilului de viaţă sănătos. Sub sloganul „Noi ne punem inima la treabă! Tu ce faci?“ s-au efectuat măsurători ale TA, s-a calculat riscul de evenimente cardiovasculare în următorii ani, s-au distribuit pliante despre factorii de risc cardiovascular. (...)

Bucureşti – Capitală mondială în domeniul osteoporozei

de Dr. Aurel F. MARIN - sept. 10, 2010

   Reală problemă de sănătate publică, osteoporoza va afecta una din două femei după vârsta de 50 de ani şi unul din 4 sau 5 bărbaţi. Principala dificultate o constituie identificarea riscului de fractură osteoporotică (îndeosebi de şold). În 2007, un grup de experţi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a dat publicităţii un raport privind FRAX, un instrument propus pentru evaluarea riscului de fractură pe baza unui set de parametri clinici. (...)

Aventuri cu şi fără risc

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - aug. 20, 2010

   La început, IUBIRE PE INTERNET, scriere a specialistei în comunicare Diane M. Berry, subintitulată „Cum să-ţi găseşti partenerul potrivit“, nu mi s-a părut o carte prea serioasă. Editura „Trei“ publică ghiduri utile, dar un asemenea ghid nu-i potrivit pentru copii, gândeam, având în vedere că la noi mai ales copiii se ocupă serios de internet. Apoi, la americani, spaţiile sunt, ce-i drept, mai ample, distanţele sunt mai mari, oamenii sunt mai depărtaţi unii de alţii, mai singuri. (...)

REVISTE FĂRĂ REDACTORI NUMEROŞI

de Dr. S.B. -C. - aug. 13, 2010

   Numărul 8 din iunie 2010 al revistei MEDICA ACADEMICA este realizat de redactorul său şef, Delia Budurcă, secondată doar de doi alţi redactori: Johana Toma şi Gabriela Niculescu. Aceasta nu înseamnă, cum se întâmplă adesea, că articolele sunt semnate numai de aceştia. Prin urmare, o echipă redusă a ştiut să-şi afilieze colaboratori interesanţi. Printre aceştia, se numără în primul rând dl prof. (de ce nu şi dr.?) Nicolae Hâncu, care oferă un interviu ce scoate în valoare aliajul dintre ştiinţă şi cultură. (...)
 

Gândeşte liber… fără tutun!

de Dr. M. D. - iul. 23, 2010

   Consiliul Tineretului din România (CTR) a organizat, la 14 iulie a.c., în Capitală, conferinţa de lansare a proiectului „Think free, go smoke-free!“ din cadrul campaniei anuale antifumat, ajunsă la a IV-a ediţie, sub egida campaniei „HELP – For a life without tobacco“, gestionate de Comisia Europeană, ce promovează un stil de viaţă sănătos în rândul tinerilor. Printre invitaţi, s-au numărat reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, ai Agenţiei Naţionale Antidrog, ai Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, dar şi ai organizaţiilor studenţeşti şi de tineret care desfăşoară proiecte pe această tematică. Ei au subliniat necesitatea campaniilor de informare şi conştientizare în rândul copiilor şi tinerilor, impactul negativ pe care fumatul activ şi pasiv îl are asupra acestora, precum şi nevoia de implicare, pe lângă autorităţi şi mediul asociativ, a părinţilor şi a profesorilor în promovarea unei vieţi sănătoase. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

DE ZIUA SĂNĂTĂŢII

de Anca FLOREA - apr. 16, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

7 aprilie: Ziua Mondială a Sănătăţii

- apr. 9, 2010

În numerele trecute ale ziarului, am prezentat obiectivul din acest an al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) legat de eveniment: focalizarea atenţiei decidenţilor, mass-media şi populaţiei asupra condiţiilor de mediu în oraşe. Sloganul lansat de OMS: „1000 de oraşe, 1000 de vieţi!“.

Ziua Sănătăţii

- mar. 26, 2010

   Anul acesta sloganul de 7 aprilie este focalizat pe urbanizare în formula: 1.000 de oraşe – 1.000 de vieţi şi conţine îndemnul de a participa la mişcarea globală pentru a face localităţile urbane mai sănătoase. În săptămâna 7–10 aprilie 2010, se organizează o campanie care are ca obiective:
  • 1.000 de oraşe: deschiderea spaţiilor publice pentru sănătate, oriunde în parcuri, săli publice, curăţenia arterelor sau închiderea unor străzi pentru vehicule cu motor;
  • 1.000 de vieţi: colectarea a o mie de povestiri despre campioni ai sanitaţiei urbane ale căror acţiuni au avut un impact semnificativ asupra salubrizării localităţii lor.
 

Copii cu şi fără IQ

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - mar. 19, 2010

Articolul îl puteti citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Viaţă lungă fără boli

de Dr. Maria DRAGOTĂ - mar. 19, 2010

  Cititorii au putut afla din săptămânalul „Viaţa medicală“ că între 7 şi 9 mai a.c. se vor desfăşura, la Bucureşti, al V-lea Congres Internaţional de Medicină Anti-Aging şi al III-lea Congres Internaţional de Lasere în Medicină şi Chirurgie. Despre acestea ne-a dat o serie de detalii dl dr. Cătălin Enăchescu, secretar general al Asociaţiei de Medicină Anti-Aging (AMAA).
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.


 
 

O boală „cronicizată“, fără leac?

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - feb. 5, 2010

Realitatea TV anunţa într-o ştire scurtă, reluată de pe „Medical manager“: Exodul medicilor costă statul român zeci de milioane de euro“. Se arăta acolo că „statul român cheltuieşte cu un student la Medicină 7.100 de lei pe an. Pentru un rezident, statul alocă anual 14.910 lei, la care se adaugă salariul pe care i-l plăteşte acestuia, cuprins între 1.200 şi 1.500 de lei. Iar dacă aceste sume se înmulţesc cu 1.800, adică numărul medicilor care au părăsit România în 2009, pierderile statului român ajung la câteva zeci de milioane de euro“. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe